Make the UN Great Again!

Make the UN Great Again!
Publicat: 18/09/2017, 23:18

Cu Donald J. Trump președinte al Americii mărețe din nou, ONU va deveni, la rându-i, măreață.

Într-un speech de patru minute, alături de secretarul general Antonio Guterres, liderul de la Casa Albă a aruncat o privire de antreprenor asupra celei mai importante organizații din lume și i-a pus diagnosticul: „birocrație” & „management defectuos”. A subliniat apăsat, ca la ședința unui consiliu de administrație: „Nu vedem rezultatele corespunzătore investițiilor”.

Și, apropo de investiții, președintele Statelor Unite a ținut să facă limpede tuturor membrilor ONU că nici o reformă a Organizației nu poate să perpetueze situația ca pe „umerii” unui singur membru să apese „o cotă disproporționată a sarcinii, atât din punct de vedere militar (aluzie străvezie la NATO, n.m.), cât și financiar”.

Altminteri, ONU – pe care a criticat-o în repetate rânduri și a tweetuit-o ironic – are pontențial, a admis Donald J. Trump, aducând un argument irefutabil: Trump World Tower! E vorba despre unul dintre succesele sale imobiliare, pe care, de când l-a ridicat peste drum de sediul Națiunilor Unite, a intuit pontențialul Organizației…

Nimic despre crizele globale. Poate în discursul de mâine.

Și dibaciul Sultan ErdoÄŸan vorbește demult despre „reformarea structurală” a ONU, a făcut-o și astăzi, însă consideră că e mai mult decât o problemă financiară: răul originar e Consiliul de Securitate, „5 (Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie și Franța, n.m.) nu înseamnă lumea întreagă”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
Pizza cu blat din felii de pâine. Rezultatul va fi unul spectaculos
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este principala cauză de deces în România?
×